Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, judeţul Dâmboviţa, d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile spiritualităţii româneşti.Date biografice

Nicolae Grigorescu se naşte în satul Pitaru (judeţul Dâmboviţa), fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Mariei Grigorescu. În 1845, când îi moare tatăl, familia se mută la Bucureşti, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşe. După o timpurie ucenicie (1848-1850), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, execută icoane pentru bisericile din Băicoi şi mănăstirea Căldăruşani. În 1856 realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (judeţul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica mănăstirii Agapia. La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă pentru a studia la Paris.

În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris unde intră la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conştient de propriile-i lacune în formaţia artistică, va studia în primul rând desenul şi compoziţia.

Nicolae Grigorescu - Pescăriţă la Granville (1884) - Colecţia Doctor Dona

Părăseşte însă curând acest atelier şi, atras de concepţiile artistice ale Şcolii de la Barbizon, se stabileşte în această localitate, desăvârşindu-şi educaţia pictorală prin asimilarea experienţei unor artişti ca Millet, Corot, Gustave Courbet şi Théodore Rousseau. Influenţat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însuşirea unor modalităţi artistice novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura "en plein-air", ce pregăteşte apropiata afirmare a impresioniştilor. În cadrul "Expoziţiei Universale" de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Tânără ţigancă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de "Societatea Amicilor Bellelor-Arte". În anii 1873-1874 face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia şi la Viena.

Nicolae Grigorescu - Ţărancă voioasă (1894) - Galeria Naţională, Bucureşti

În 1877 este convocat să însoţească armata română în calitate de "pictor de front", realizând la faţa locului în luptele de la Griviţa şi Rahova desene şi schiţe, ce vor sta la baza unor compoziţii.

Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franţa, fie în Bretagne la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român între anii 1891 şi 1904.

Din 1890 se stabileşte la Câmpina şi se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârşită variaţie a motivului, pictează potrete de ţărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de ţară şi numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române.

Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe şevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.

Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne — în poezie se afirma geniul lui Eminescu — Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic.

Nicolae Grigorescu - Car cu boi (1899) - Galeria Naţională, Bucureşti

Cu o formaţie în care se recunoaşte filonul tradiţiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereţii, şi, deopotrivă, experienţele impresioniştilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi şi după dispariţia artistului. Influenţa covârşitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat şi evoluţia generaţiei ce i-a urmat, creaţia sa inaugurînd astfel o tradiţie picturală de amplă rezonanţă.

Alexandru Vlahuţă

"Viaţa lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viaţă simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo şi-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele şi de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în ţara şi în făptura neamului lui, acolo iubirea de bine, de adevăr şi de frumos..."

"Sfânta Treime" - pictura murală pronaos la Mănăstirea Agapia

"Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în toată opera sa... Prietenia cu artişti francezi nu a reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti, amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei dulci ţări de coline, cu vii şi căsuţe acoperite cu şindrilă. ...El rămâne poet, iar arta sa este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru şi spiritual în maniera sa."

Camil Ressu

"Grigorescu picta cu plăcere vădită, surâzător, comunicativ, cum îi era chemarea. A pictat într-un stil al epocii lui, în apostrofe mişcătoare, monotone ca şi în ritmul doinei, graţia spiritului şi fanteziei. Opera lui ţine un loc nemărginit în admiraţia publicului, pentru că nici un alt artist, de la dânsul, nu a reprezentat mai bine sufletul poporului nostru."

Ivan Aivazovsky

Ivan Aivazovski pictorul marilor (1817-1900)

Aivazovsky a reuşit cea ce nici un alt artist cu excepţia pictorului englez W. Turner, nu a putut să capteze cu atâta strălucire, convingere şi aparentă uşurinţă unul dintre cele mai dificile subiecte pentru pictor, schimbările nenumărate de dispoziţie ale mării. Aivazovsky nu a fost doar un pictor marin ci a iubit cu adevărat marea. S-a întors ocazional către alte subiecte ca peisajele şi portretele, însă acestea au reprezentat în marea lor majoritate lucrări de început, căci în final el va rămâne toată viaţa credincios ca pictor al peisajelor marine. Când Aivazovsky si-a început cariera, Rusia era dominată de Romantism curent care se reflectă atât în lucrările sale de început cât şi în cele târzii inclusiv prin subiectele alese: furtuni,lupte pe mare şi naufragii. Aivazovsky a continuat să picteze în stilul peisagiştilor începutului secolului al XIX-lea fără însă a recurge la imitaţie.
Aivazovsky s-a născut în 29 iulie 1817 la Theodosia, oraş din Crimeea unde tatăl său un armean de origine s-a stabilit la începutul secolului. Tatăl său un om relativ educat care ştia câteva limbi orientale, era comerciant. Odată cu ciuma din 1812 comerţul a început să meargă prost astfel încât la naşterea lui Ivan Aivazovsky familia avea dificultăţi financiare mari. Aivazovsky a fost atras de artă încă din copilărie şi în lipsă de alte materiale desena cu cărbune pe zidurile din Theodosia. Aceste desene i-au atras atenţia lui A. Kaznacheyev guvernatorul oraşului care l-a ajutat pe Aivazovsky să intre la liceul din Simferopol şi în 1833 la Academia de Artă din St. Peterzburg. Această perioadă aprţine marilor artişti Pushkin, Gogol, Lermontov, Belinsky, Glinka şi Briullov. Lucrarea lui Brillov “Ultimele zile ale oraşului Pompei” şi artistul însuşi au avut o mare influenţă asupra lui Aivazovsky. Aivazovsky s-a dezvoltat ca artist în spiritul romantic pe care l-a păstrat şi în lucrările de mai târziu, totodată asta nu l-a împiedicat să dezvolte o formă propie de realism. În 1837 a absolvit Academia cu medalia de aur ceea ce i-a oferit posibilitatea unor studii prelungite plătite de Academie. Pictorul a plecat în Crimeea unde şi-a perfecţionat stilul pictând oraşele de coastă. Curând artistul va pleca la Roma unde va expune pentru diferite expoziţii vând un succes extraordinar mai ales prin lucrările “Noaptea Neapolitană”, “Furtuna” şi “Haosul” care au făcut cu adevărat senzaţie. Capacitatea sa extraordinară de a picta apa aerul şi lumina întrr-un mod atât de natural l-au făcut pe papa Grigore al XVI-lea să cumpere “Haosul” şi să-l axpună la Vatican unde erau expuse numai picturile marilor artişti din lume. Ceea ce a răuşit Aivazovsky în cele peste 6000 de lucrări ale sale a fost să surprindă poezia naturii din pensulă dar şi curajul omului care înfruntă forţa de nestăvilit a naturii fără să renunţe niciodată. Un element esenţial în arta lui Aivazovsky este lumina. În timp ce pictează norii, valurile întinsul cerului artistul le dă fie şi numai o reflexie de lumină, simbol al vieţii speranţei şi credinţei.
Aivazovsky a creat o lume a lui în care marea în dezlănţuirea ei reflectă visele şi speranţele omului care adună în el ceva din puterea universului ce îl înconjoară.

Picturi ale lui Aivasovski

Vincent Van Goh

La vârsta de 16 ani, mama lui i-a găsit primul loc de muncă, în Haga, la un unchi care era negustor de artă. Părea că viaţa lui a intrat pe un făgaş normal, dar în 1874 este transferat la Londra, unde se îndrăgosteşte de fiica gazdei şi îşi neglijează munca. A fost concediat şi trimis acasă. În 1876 se întoarce în Anglia şi lucrează ca colector de impozite într-o şcoală londoneză. Mizeria oraşului îl afectează atât de puternic încât refuză colectarea impozitelor, motiv pentru care se trezeşte iar pe străzi.

Se întoarce acasă şi de decide, urmându-şi tatăl, să devină preot, dar studiile teologice i se par prea dificile şi se dedică activităţilor caritabile. Aşa ajunge în 1878 în Belgia, în zona minieră Borinage. Sărăcia regiunii este impresionantă chiar şi faţă de mizeria cartierelor londoneze; îşi vinde lucrurile şi se mută într-o colibă sărăcăcioasă, aproape de "ai săi". Patronii, uimiţi, îl concediază în 1880.

Terasa Cafenelei Noaptea (1888)

În 1881 Van Gogh îşi împarte timpul între Haga şi Anvers hotărăt să devină pictor. În 1885 pleacă la Paris. Cu ocazia primului sejur în acest oraş, înainte cu 11 ani, fusese fascinat de prima şi unica expoziţie impresionistă, iar acum îşi dorea să fie aproape de artiştii săi idolarizaţi. Van Gogh era îndeosebi ataşat de Gauguin, având în vedere că ambii artişti considerau că picturile trebuie să reflecte trăirile interioare. În următorii ani, Van Gogh are accese de furie la beţie şi se ceartă din ce în ce mai des cu Gauguin. În urma unei certe aprige între cei doi, Van Gogh îl atacă pe Gauguin cu briciul. Gauguin fuge speriat, iar Van Gogh îşi taie o bucată din urechea dreaptă. Cu această ocazie realizează cât de aproape este de demenţă. În 1889 se internează voluntar în ospiciul din Saint-Rémy. În perioadele de calm este lăsat acasă să picteze. În decurs de mai puţin un an pictează 200 de tablouri.

În 1890 se stabileşte în Auvers, la nord-vest de Paris, un orăşel foarte popular în rândul artiştilor. Se refugiază într-o cămăruţă deasupra unei cafenele şi se dedică exclusiv picturii. Pictează 70 tablouri în tot atâtea zile. Însă nu a rezistat mult timp în acest ritm fanatic. La 27 iulie 1890 iese din orăşel şi se împuşcă în piept, după care se retrage în camera lui, unde îşi petrece noaptea fumându-şi pipa. Marţi, la ora unu noaptea, Van Gogh în vârstă de 37 ani, moare din cauza rănii.

.

• Claude Monet
• Monet s-a născut la Paris, Franţa. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schiţe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învăţat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin ,dar acesta l-a învăţat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârşit ,ochii mi s-au deschis şi am înţeles cu adevărat natura. Am învăţat în acelaşi timp s-o iubesc ." ^{[necesită citare]}
• Monet a trebuit să meargă în armată în Algeria. Mătuşa sa Lecadre a fost de acord să-l scape de armată, dacă va fi urmat un curs de artă la universitate. El a părăsit armata, dar stilurile de pictură tradiţională predate la universitate nu i-au fost pe plac.
• În 1862 el a studiat arta cu Charles Gleyre la Paris, unde l-a întâlnit pe Pierre-Auguste Renoir împreună cu care a fondat mişcarea impresionistă. Ei au pictat împreună şi au rămas prieteni toată viaţa.
• Monet putea să folosească şi studioul pentru a-şi picta modelele la un preţ redus. El a pictat-o pe Camille Doncieux şi mai târziu s-au căsătorit. Monet a pictat Femei în Grădină la sfârşitul anilor 1860. După naşterea primului lor copil,Jean, s-au mutat la o casă în Argenteuil, în apropierea Râului Sena. Au locuit acolo timp de şase ani, până când Camille a murit; el a pictat-o moartă pe pat. Monet s-a mutat apoi la o casă din Giverny, Eure, în regiunea Haute-Normandie, unde a plantat o grădină mare.
• 

  

  Claude Monet - Impression, soleil levant (1872) - Musée Marmottan, Paris
• În 1872 (sau 1873) Monet a pictat Impression, soleil levant (franceză: Impresie, răsărit de soare - acum în Musée Marmottan, Paris), un peisaj din Le Havre, care a fost expus la prima expoziţie impresionistă din 1874. Se spune că Louis Leroy, un critic ostil, a folosit numele de "Impresioniste" din titlul acestei picturi, comentând că picturile lui Monet erau mai degrabă "impresii" decât lucrări de artă terminate. La a treia expoziţie, din 1876, pictorii pe care noi îi grupăm cu termenul de impresionişti, foloseau deja termenul acesta pentru a se descrie.
• 

  

  "Nuferi, armonie verde", pictată în 1899
• 

  

  Monet, în grădina de la Giverny, 1922 (dreapta)
• El s-a căsătorit cu Alice Hoschede pe data de 16 iulie 1892, cu care avea o aventură în timpul căsătoriei cu Camille.
• În anul 1892 Monet a pictat o serie de lucrări reprezentând Catedrala Rouen, din diverse unghiuri şi la perioade diferite ale zilei. Douăzeci de vederi ale catedralei au fost expuse la galeria Durand-Ruel în 1895. El a pictat de asemenea şi câteva mori de făină.
• Lui Monet îi plăcea foarte mult să picteze natură controlată - grădina sa, eleşteul, nuferii săi sau podul său. În grădină avea o livadă cu sălcii şi o mlaştină. Monet a pictat între altele şi malurile Senei. În 1914, Monet a început o nouă serie de picturi ale nuferilor săi la sugestia prietenului său, politicianul Georges Clemenceau. In anul 1911 artistul isi pierde sotia,Alice , urmand ca peste doar trei ani sa-si piarda si primul sau fiu ,Jean. In 1923 sufera o interventie chirurgicala la unul din ochi deoarece artistul suferea tot mai mult de pierderi de vedere.
• “ Nu am decat meritul de a fi pictat intocmai dupa natura straduindu-ma sa reproduc propriile impresii fata de fenomene trecatoare si schimbatoare.”
• Cu aceste cuvinte Claude Monet isi definea in 1926 propria activitate la sfarsitul unei lungi existente dedicate cu pasiune , in totalitate , picturii.El a ramas in istorie drept parintele fondator al miscarii impresioniste si cel care a inspirat o noua poetica a momentului si a unei sensibilitati formale si lirice a materiei . Se stinge din viata pe data de 5 dec. 1926 fiind inconjurat de prieteni.
• Este înmormântat la Cimitirul Bisericii Giverny, Giverny, Eure, în regiunea Haute-Normandie, Franţa.
• Vânzarea recentă a unei picturi a lui Monet a depăşit 18 milioane de euro.
  

Picturi

Arta este un semn de întrebare în minţile celor care vor să ştie ce se întâmplă...

Arta este în esenţă cea mai profundă expresie a creativităţii umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist îşi alege singur regulile şi parametrii de lucru, se poate spune totuşi că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu şi a unui set de valori ce determină ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzaţie sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată şi ca o formă de cunoaştere.

~Pictura Abstracta~Cateva creatii proprii~

Pictura în ulei reprezintă o tehnică artistică care este efectuată pe suprafeţe foarte diferite, variind de la pânză, la panele de lemn şi până la perete, care constă din aplicarea unui vopsele bazate pe un pigment înglobat într-un mediu de bază care este un ulei vegetal rezistent la intemperii şi la acţiunea de eroziune a aerului şi luminii. Cel mai frecvent ulei vegetal folosit în Europa modernă timpurie era un ulei vegetal de in. Ocazional se mai pot folosi şi alte uleiuri vegetale, dintre care cel de mac sau de nucă erau mai frecvent utilizate..........